TEMPERA

Tempera

Tempera (sau tempera pe baza de ou) este un tip de culoare pentru pictura cunoscut din cele mi vechi timpuri, aceasta fiind folosita la pictura pe lemn si la manuscrisele iluminismului. In timp acest tip de culoare a fost in mare parte inlocuit de culorile in ulei. Tempera ramane insa mediul cel mai folosit pentru pictarea icoanelor bizantine. Este o culoare compusa din amestecul pigmentului si al mediului de galbenus de ou. La ora actuala, termenul tempera mai este atribuit si culorilor poster, care sunt defapt o forma de guase si nu au nici o legatura cu adevarata tempera pe baza de ou.
Oricine poate observa atunci cand spala vasele ca galbenusul de ou se usuca repede si este foarte greu de inlaturat. Tempera se prepara din pigmentimacinati manual amestecati cu galbenus de ou, amestec la care se mai adauga si alte materiale, cum ar fi: miere de albine, apa, lapte(sub forma de caseina) si o varietate de rasini vegetale. Multe din portretele mumiei Fayum au fost realizate in tempera, uneori in combinatie cu culorile encaustice(culori obtinute prin amestecul pigmentului cu ceara). Culorile pe baza de ulei au aparut in nordul Europei in Evul Mijlociu (Theophilus mentioneaza mediul de ulei in sec. 12) si a fost principalul mediu de pictura incepand cu secolul 15 in pictura olandeza timpurie. Italia, Grecia si Rusia erau cele mai mari centre de pictura ce foloseau culorile tempera. In jurul anului 1500, culorile pe baza de ulei au inlocuit tempera in Italia. Tempera a continuat si continua sa fie folosita in Grecia si Rusia. In secolele IX si XX au mai fost cateva perioade de revitalizare a tehnicilor de pictura in tempera in special in randul “Pre-Raphael-istilor”, a “Social Realistilor” si a altor pictori din acea perioada
Culorile tempera au un timp de uscare foarte scurt. Tehnicile de pictura in tempera pot fi mai precise atunci cand sunt folosite alaturi de tehnicile de pictura traditionale ce necesita aplicarea culorii prin hasurare incrucisata. Culorile care sunt aplicate in straturi dau un aspect de pastel atunci cand nu sunt vernisate si devin mai puternice dupa vernisare.
Tempera se aplica de regula in straturi subtiri, semiopace sau chiar transparente. Dupa uscare ele au un aspect fin satinat. Datorita faptului ca aceste culori nu se aplica in straturi consistente, picturile in tempera rareori au o paleta coloristica puternica asa cum se intampla in cazul culorilor pe baza de ulei. Un avantaj al culorilor tempera fata de cele in ulei este ca nu sufera modificari in timp, pe cand culorile de ulei se inchid la culoare, se ingalbenesc si devin transparente cu trecerea timpului.
Adevaratele culori tempera sunt permanente, avand exemple in acest sens ce dateaza din primele secolele Dupa Hristos cum ar fi Severan Tondo si cateva potrete ale mumiei Fayum.

Prepararea culorilor tempera

Puneti putin pigmet pe o paleta, farfurie sau bol.
Adaugati un volum aproximativ egal de mediu de galbenus de ou si amestecati asigurandu-va ca nu s-au format aglomerari de pigment. Anumiti pigmenti necesita putin mai mult mediu de galbenus, altii mai putin.
Adaugati apa distilata (de regula mai putin de o lingurita pentru un galbenus). Prin repetate incercari veti reusi sa gasiti dozajul de apa pentru fiecare culoare.
De obicei se foloseste doar continutul galbenusului. Albusul si membrana galbenusului sunt eliminate. Dupa ce ati izolat galbenusul de albus. Uscati membrana galbenusului rotindu-l peste un servetel, apucati galbenusul usor de membrana si tineti-l deasupra unui recipient. Intepati membrana cu un scobitor (de ex) si scurgeti continutul acestuia in recipient.
Daca culoarea contine prea mult galbenus, aceasta va aparea “grasa” si densa. Prea multa apa face culoarea sa fie prea fluida. De aceea este nevoie sa modificati fin cantitatile de apa si galbenus pentru a obtine o consistenta a culorii ideala. In timp ce tempera se usuca, artistul va adauga apa pentru a mentine consistenta culorii si a preveni intarirea galbenusului in contact cu aerul.
Alte retete de preparare a culorilor tempera folosesc albusul oului sau chiar tot oul pentru a obtine diferite efecte. De altfel se mai pot adauga si alti aditivi cum ar fi uleiul sau ceara pentru a modifica proprietatile mediului de ou. Adaugarea uleiului intr-o proportie nu mai mare de 1:1 in medul de ou va produce un mediu de pictura solubil in apa cu proprietatile culorilor de ulei, insa culoarea rezultata nu se va putea aplica in straturi groase.
Multi pigmenti folositi de pictori medievali, cum ar fi Vermilion (obtinut din cinabru, un minereu de mercur), sunt foarte toxici. Majoritatea artistilor moderni folosesc pigmentii sintetici care sunt mai putin toxici si au proprietati ale culorii similare pigmentilor traditionali. Chiar si asa, multi(sau majoritatea) pigmentilor moderni sunt inca periculosi. Evitati sa inhalati praful acestora si pastratii umezi.