AEROGRAFIE

Istorie

Primul aerograf a fost inventat de Peeler si utiliza un compresor actionat manual, inventatorul brevetandu-l cu scopul “pentru pictura in acuarela si alte scopuri artistice”. Instrumentul avea o forma bruta, fiind compus din diverse piese ale anumitor obiecte ce se gaseau in atelierul uni bijutier, cum ar fi vechi surubelnite si arzatoare. A durat 4 ani de dezvoltare pana ce a fost creat un instrument utilizabil. Acesta era comercializat de Liberty Walkup care l-a initiat in tehnicile aerografului pe artistul impresionist Wilson Irvine. Primul model modern de aerograf a aparut in 1893, fiind prezentat de compania Thayer and Chandler la World Columbian Expozition in Chicago, acesta fiind inventat de Charles Burdick. Instrumentul avea aspectl unui stilou si functiona intr-o maniera diferita de cel inventat de Peeler fiind in mare parte identic cu aerografele moderne.

Design

Aerograful utilizeaza un curent de aer cu viteza mare(comprimat) ce trece printr-un difuzor de aer, astfel realizandu-se o forta de suctiune ce permite culorii sa fie impinsa din rezervor. Viteza mare a aerului pulverizeaza culoarea in particule foarte mici la trecerea printr-un dispozitiv de dozaj numit duza. Astfel culoarea este aplicata pe suport. Utilizatorul controleaza cantitatea de culoare prin actionarea unui tragaci variabil care are rolul de a retrage mai mult sau mai putin un ac cu varf foarte fin, ac ce reprezinta elementul de contrul din cadrul duzei. Gradul foarte fin de atomizare este ceea ce permite artistului sa creze efecte diferite folosind aerograful.

Aceasta tehnica permite amestecul a doua sau mai multe culori intr-o maniera deosebita, fara portiuni de “imbinare”, in care o trecerea se face de la o culoare la alta treptat. Imaginile aerografiate cu mana libera, fara ajutorul sabloanelor, au un aspect neomogen, cu margini slab definite intre culori si intre culorile din prim plan si cele ale fundalului. Un aerografist indemanatic poate realiza picturi cu un realism deosebit, de o fidelitate fotografica, sau poate imita aproape orice tehnica de pictura. Pictura in aerograf la un astfel de nivel necesita instrumente suplimentare cum ar fi sabloanele, si o foarte minutioasa planificare pe etape ale lucrarii..
Unele aerografe folosesc presiuni joase, in jur de 20 psi pe cand altele utilizeaza presini mai ridicate, in jur de 30-35 psi. Pistoalele de vopsit folosite la vopsirea automobilelor necesita presiuni de 100 psi su mai mult pentru putea pulveriza culoarea mai “groasa” folosint mai putin diluant. Acestea au capacitatea de a aplica un strat mai gros de culoare intr-un timp scurt pe o arie mai larga. Totusi anumite pistoale de vopsit numite “High-Volume Low-Pressure (HVLP)” sunt concepute sa pulverizeze aceasi cantitate mare de culoare fara a necesita presiuni sporite.

Tipuri de aerografe

Aerografele se clasifica in functie de trei caracteristici. Prima este actiunea pe care utilizatorul o efectueaza pentru a declansa fluxul de culoare, cea de-a doua este mecanismul prin care aerograful este alimentat cu culoare si cea de-a treia este in functie de punctul in care aerul si culoarea se amesteca.

Tragaciul

 

 Cele mai simple aerografe functioaneaza cu un mecanism cu simpla actiune, mecanism in care apasarea tragaciului pemite atat aerului cat si culorii sa circule prin corpul aerografului, pulverizand culoarea pe suprafata dorita. In general cele mai ieftine aerografe sunt cele cu simpla actiune. 
Aerografele “double action” separa functia prin care este eliberat aerul de cea prin care se ellibereaza culoarea, astfel incat prin apasarea tragaciului se elibereaza un flux de aer iar prin miscarea acestuia catre capatul opus duzei se dozeaza fluxul de culoare. Majoritatea aerografelor utilizeaza sistemul “double action”, acesta oferind un mai mare control utilizatorilor.

Alimentarea

Aerografele pot fi alimentate cu respectivul lichid prin gravitatie dintr-un rezervor situat deasupra aerografului, sau prin absorbtie dintr-un rezervor situat sub corpul aerografului sau lateral.

Punctul de amestec

Aerografele pot fi “cu amestec” intern sau extern. In primul caz amestecul dintre culoare si aer se realizeaza in corpul aerografului realizand o pulverizare mai fina a culorii. In cazul aerografelor cu ametex extern aerul iese din aerograf inainte s aintre in contact cu vopseaua, fapt care duce la realizarea unui amestec mai putin fin. Aerografele cu amestec extern se folosesc de regula pentru acoperirea unor zone mai largi si in cazul folosirii unor fluide mai vascoase.