Constantin Brancusi

CONSTANTIN BRÅNCUŞI s-a născut la 19 februarie 1876, la Hobiţa – Gorj şi a fost al cincilea copil al lui Nicolae şi Maria Brâncuşi, o familie de ţărani obişnuiţi. Rămâne una dintre personalităţile importante ale culturii şi istoriei Gorjului, lăsând amprente de mare valoare în viaţa ţării. Opera lui, este recunoscută pe plan mondial fiind considerat unul din primii mari creatori ai artei moderne.

La vârsta de 17 ani începe să se manifeste înclinaţia lui spre artă, când, baiat de prăvălie fiind, construieşte o vioară din scândurile unei lădiţe de portocale. Urmează Şcoala de meserii din Craiova (1894-1898), apoi, pleacă la Viena unde lucrează la un atelier de tâmplarie, iar după un an revine în ţară şi se înscrie ca student al Şcolii Naţionale de Arte Frumoase din Bucureşti. Vinde casa de la Hobiţa, spală vase prin restaurante, sculptează şi vinde o parte din opere pentru a putea să-şi plătească studiile.

În 1904 pleaca la Paris pe jos, lucrează în diverse locuri şi strânge bani pentru a urma Şcoala de Arte din Paris (clasa lui Antonin Mercie). Ciopleşte bustul patronului restaurantului în care lucra, fapt care l-a făcut cunoscut în zonă, datorită măiestriei execuţiei acelui bust. A sculptat mult, atât în lemn dar şi în piatră şi metal. Brâncuşi începe să fie tot mai sigur pe drumul pe care merge fiind acceptat ca practician în atelierele lui Auguste Rodin dar, artistul refuză să lucreze cu acesta rostind cuvintele devenite celebre: „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres!” (La umbra marilor copaci nu creşte nimic).

În 1907 închiriază un atelier în Rue de Montparnasse şi intră în contact cu avantgarda artistică pariziană, împrietenându-se cu Ezra Pound şi Henri Pierre Roche, care au fost nu doar prieteni, ci şi confidenţi, purtători de cuvânt şi mai târziu biografi. De asemenea, a fost foarte apropiat cu poetul Guillaume Apollinaire şi cu artişti celebri precum Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp alături de care a lucrat. Unele dintre cele mai cunoscute opere ale sale din acea perioadă sunt: „Cuminţenia pământului”, o primă versiune a lucrării „Sărutul” (1907), „Somnul” (1908), „Muza adormită” (1909-1910), „Pasărea măiastră” (1910), „Prometeu” (1911), „Domnişoara Pogany” (serie 1912-1933), „Primul pas” (1913) lucrări ce marchează aplecarea spre valorile artelor arhaice.

Brâncuşi era o persoană sociabilă şi complexă pe care nu multe persoane au reuşit să-l înţeleagă. Jovial şi bonom, purta barbă iar în ultima parte a vieţii haine ţărăneşti. Era interesat de aproape orice subiect începând cu muzica (avea înclinaţii spre muzica eclectică), ştiinţă, filosofie. Viziunea sa asupra vieţii era influenţată atât de Platon cât şi de gândirea filosofilor orientali, într-un amestec interesant şi personal. Era aproape un ascet, care îşi transformase atelierul într-un adevărat templu, impresionând pe vizitatori prin atmosfera profund spirituală.

Lucrările sale i-au adus o imensă popularitate, acesta fiind cunoscut şi foarte apreciat mai ales în Franţa, România şi în Statele Unite, colecţionarii fiind interesaţi pentru a-şi procura creaţiile artistului român, iar revistele şi criticii publicând nenumărate studii şi articole cu laude. În 1913 expune simultan la Salon des Independants în Paris şi la the Armory Show în New York.

Recunoaşterea sa pe plan naţional şi internaţional se datorează, în principal, ansamblului sculptural de la Târgu Jiu, terminat în 1938. Ansamblul, alcătuit din Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana Infinitului era dedicat românilor care în 1916 reuşiseră să oprească o invazie germană. Aceste lucrări depăşesc limitele concretului, generând diverse interpretări ale semnificaţiei celor trei sculpturi. Mac Constantinescu, un cunoscut al artistului, spunea în „Colocviul Brâncuşi” că ansamblul reprezintă „înfăptuirea unei vechi dorinţe, aceea de a lăsa pe pământul românesc concretizarea în bronz şi piatră a tot ce a gândit mai profund şi mai îndelung”. Iar A. Ghenie spunea că „un ţăran din Gorj a făcut pentru ţara sa ceea ce pentru alte ţări n-au putut face decât regii şi împaraţii”.

De la interpretarea ansamblului ca un monument ridicat în cinstea eroilor căzuţi în război, până la atribuirea unor semnificaţii care se leagă de simbolismul universal, de începuturile vieţii umane şi a legăturilor omului cu pământul, s-au emis diferite ipoteze.

Masa tăcerii poate fi asociată cu o „invitaţie la un magic conciliu al umbrelor stămoşilor” (Radu Boureanu) sau „masa rotundă-primul stadiu al civilizaţiei, stadiul primitiv” (V. G. Paleolog). O altă interpretare poate fi apropierea de strămoşii daci, de naşterea civilizaţiei pe aceste locuri. Având în vedere că ansamblul se vrea un omagiu al eroilor cazuţi în 14 octombrie 1916, în bătălia de la Jiu, se poate spune că Masa Tăcerii reprezintă şi masa de ,,pomenire’’a acestora. Pentru Petre Pandrea, „Masa tăcerii este un imn al căsătoriei, al iubirii familiale şi fertile, aşa cum se practică pe plaiurile noastre din timpuri imemoriabile”.

Poarta Sărutului. Păstrând tema sculpturii ,,Sărutul’’, Poarta reprezintă bucuria că iubirea e nemuritoare, iar după spusele autorului, ,,misterul fecundităţii şi al morţii este însuşi misterul iubirii, care va supravieţui dincolo de mormânt’’. Partea superioară a Porţii, ar putea reprezinta hora ţărănească, gorjeană.

Petre Pandrea, în ideea că Brâncuşi a costruit la Târgu Jiu un monument închinat ostaşului victorios, eroului întors acasă, a văzut în aceasta „o solemnitate a nunţii în cinstea soldatului victorios, care intră în rânduiala rurală”. Să fie oare Poarta Sărutului un arc de triumf? Sau, doar un simplu portal aşezat la intrarea în Grădina Publică? Cu siguranţă, Poarta Sărutului reprezintă mai mult decât oricare interpretare, ea reprezintă însăşi cumulul de idei exprimate de autor în întreaga sa operă.

Brancuşi şi-a motivat această sculptură prin „un sentiment adânc’’ aşa cum a făcut-o şi în „Sărutul” de la Montparnasse: „Am voit să pomenesc nu numai amintirea acestui cuplu unic, ci pe aceea a tuturor perechilor care s-au iubit înainte de a-l părăsi”.

Coloana Infinitului sau Coloana Recunoştinţei fără Sfârşit, reprezintă un loc deosibit în viziunea exegeţilor şi a lumii întregi. Există dovezi că proiectul este mult mai vechi. Încă din 1909 în atelierul lui Brâncuşi ar fi existat „trunchiuri şi bârne, coloane truncheate de lemn”, iar prima versiune expusă a unei coloane, intitulată „Proiect arhitectural”, datează din 1918. Ulterior, în 1933, în expoziţia sa personală de la New York, Brâncuşi expune proiectul său sub numele devenit celebru, Coloană fără sfârşit.

Brâncuşi însuşi o denumea „un proiect de coloană care, mărită, ar putea sprijini bolta cerească”. Doctorul Traian Stoicoiu spune că „Adevăratul nume al Coloanei Infinitului este de fapt «Coloana sacrificiului infinit» dat de eroii noştri pentru reîntregirea neamului. Numărul modulelor din care este alcatuită coloana reprezintă anul când România a intrat în primul război mondial şi se termină cu o jumătate de modul, reprezentând jumatatea anului respectiv”.

În ultimii ani ai vieţii, Brâncuşi a fost îngrijit de doi refugiaţi români, care locuiau în apartamentul de lângă atelierul său. Pentru a-i putea desemna pe aceşti ultimi prieteni moştenitori şi pentru ca atelierul şi lucrările să intre în patrimoniul Muzeului Naţional de Artă Modernă din Paris, Brâncuşi a devenit cetăţean francez în 1952. A murit pe 16 martie 1957, la vârsta de 81 de ani, lăsând în urmă peste 1200 de fotografii şi 215 sculpturi, de o valoare estetică şi culturală incalculabilă.

Constantin Brâncuşi este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea fiind o figură remarcantă în mişcarea artistică modernă. Sculpturile sale prezintă eleganţă a formei, sensibilitate în utilizarea materialelor, combinând simplitatea artei populare româneşti cu rafinamentul avantgardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât şi importanţa acordată luminii şi spaţiului sunt trăsăturile caracteristice ale creaţiei lui Brâncuşi. Opera sa a influenţat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură şi desen.

***

Constantin Brâncuşi despre opera sa:

„Il y a des imbéciles qui définissent mon œuvre comme abstraite, pourtant ce qu’ils qualifient d’abstrait est ce qu’il y a de plus réaliste, ce qui est réel n’est pas l’apparence mais l’idée, l’essence des choses.” („Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor.”)

Arta ar trebui să fie numai bucurie!
De aceea, nu există „artişti”, ci numai
oameni care simt nevoia să lucreze, întru
bucurie! Să cânte, asemenea păsărilor!

Constantin Brâncuşi

„…Tu ai transformat
anticul în modern”
(Henri Rousseanu)

http://piatza.net/constantin-brancusi/

Read more...

Leonardo da Vinci

Nascut in 1452, in apropiere de Florenta, Leonardo a fost fiul nelegitim al lui Ser Piero, notarul oraselului Vinci. Despre mama lui se stie doar ca provenea dintr-o zona rurala si se numea Caterina.

De mic copil si-a demonstrat calitatile exceptionale, in special ca desenator si muzician. Nu a urmat nici un fel de educatie formala (scoala publica), dar traind in casa tatalui sau a avut acces la materialele educationale detinute de familie.

Autodidact, Leonardo era interesat sa descopere permanent lucruri noi. Este absolut extraordinar cum Leonardo a depasit cu mult orizontul stiintific al timpului sau, multe din descoperirile si inventiile lui punand bazele lumii moderne de azi.

Geniul sau de netagaduit l-a determinat sa se elibereze de restrictiile impuse de o disciplina unica, drept urmare a imbinat cu succes cunostintele obtinute in urma studiilor sale in domeniul picturii, sculpturii, mecanicii, ingineriei, arhitecturii, fizicii, biologiei s.a. pentru a desena si chiar construi concepte care depaseau cu mult cunostintele epocii sale.

Fiind un perfectionist, gasea mereu posibilitati de imbunatatire a inventiilor sale. Majoritatea nu au fost finalizate din aceasta cauza, iar interesul sau era deja captat de un nou concept. Acesta ar putea fi unul din motivele pentru care nu a dat spre publicare caietele sale cu notite care cu siguranta ar fi revolutionat notiunile stiintifice ale omeniiri din vremea Renasterii .

Faptul ca a fost un copil nelegitim si nu a fost trimis sa studieze la o scoala publica a fost poate un noroc pentru Leonardo, el nefiind indrumat sau obligat (dupa cum erau obiceiurile vremii) sa urmeze cariera tatalui sau. Astfel, eliberat de constrangerile culturii medievale si-a dat frau liber imaginatiei si curiozitatii sale nesatioase.

Dovezi ale intelectului sau exceptional si ale diversitatii sale apar la o varsta frageda, el demonstrand abilitati exceptionale la matematica, muzica si arta.

La scoala maestrului Andrea del Verocchio din Florenta, un om de o mare viziune, in atelierele caruia s-au format multi artisti de renume, Leonardo si-a perfectat arta, experimentand in domeniul culorilor, studiind subtilitatile luminii si ale umbrei.

Un aspect memorabil al lucrarilor sale este abilitatea de a capta si reda cele mai subtile emotii. “Cina cea de taina” releva izolarea psihologica a lui Iuda, dar si mai spectaculos este misterul bucuriei de viata captat in surasul enigmatic al Mona Lisei, suras care a generat mai multe controverse decat orice alta pictura in istoria artei.

Pentru Leonardo, pictura a fost doar o forma expresie artistica. In cautarea unui realism nealterat in arta, el cauta mereu sa isi imbunatateasca cunostintele asupra legilor nescrise ale naturii. Studiile detaliate asupra plantelor, animalelor si oamenilor fac dovada dorintei sale neobosite de a capta imaginea perfecta a subiectului sau.

Inaintea sa nimeni nu a studiat corpul uman cu atata perseverenta. Disectiile efectuate de el, cu riscul de a fi persecutat de Inchizitie, i-au permis sa realizeze primele schite anatomice cu o asemenea fidelitate si calitate, incat acestea constituie inca modele pentru ilustratiile stiintifice anatomice moderne.

Dintre stiintele matematice, Leonardo a fost pasionat in special de geometrie, care fiind ‘matematica vizuala’ a fost asociata in mintea sa cu o forma de sculptura vizuala.

Notitele si schitele din anii petrecuti la Milano dezvaluie un interes crescut pentru o varietate de domenii, de la botanica si geologie pana la anatomie si arhitectura. Intelegand efectele luminii solare si gravitatiei asupra plantelor si arborilor, descopera posibilitatea determinarii varstei acestora prin studiul structurii lor.

Fortele motrice din viata lui Leonardo au fost curiozitatea sa intelectuala si dorinta de a servi progresul cunostintelor omenesti; prin cunoasterea fiecarui aspect al universului. Mult inaintea darvinismului secolului 19, investigatiile sale asupra fosilelor i-au dat posibilitatea sa formuleze teorii evolutioniste.

Domeniile in care era foarte apreciat inca din timpul vietii, sunt arhitectura si sculptura. In desenele sale arhitecturale apare si domul din Milano.

Cu toate ca nu a fost construit in realitate, desenul orasului luminii – La Cita Ideale – este un bun exemplu pentru abilitatile si imaginatia remarcabila a lui Leonardo. Conceptia sa pe doua nivele (unul pentru carute si trasuri si cel superior pentru pietoni) avea menirea sa impiedice raspandirea bolilor precum ciuma, care decima populatia la acea vreme si dovedeste viziunea sa sociala profund democratica.

O opera remarcabila a sa din domeniul sculpturii – statuia ecvestra a lui Sforza, realizata in marime naturala din lut, la care Leonardo lucrase ani de zile, trezind admiratia tuturor, a fost distrusa de soldatii francezi o data cu invadarea orasului Milano.

In serviciul lui Cesare Borgia, datorita naturii razboinice patronului sau isi foloseste ingenuitatea la conceperea unor fortificatii, masini de razboi dar si harti si sisteme de canalizare.

In slujba oricarui patron ar fi fost, Leonardo isi continua neobosit propriul studiu asupra zborului realizand numeroase schite si desene ale anatomiei pasarilor si miscarile aripilor acestora. Dintre masinile de zbor concepute de el, elicopterul se considera a fi revolutionara. S-a descoperit si schita primei parasute desenate vreodata.

Acestea sunt doar cateva din inventiile sale. S-au scris volume intregi despre Leonardo ca pionier in domeniul astronomiei moderne, geometriei si mai ales in mecanica.

Cautarea sa constanta a reprezentat atat triumful cat si drama sa. Dintre proiectele sale artistice si stiintifice majoritatea raman nefinalizate datorita captarii interesului sau de catre alte domenii de studiu. Nefiind publicate, notitele sale raman necunoscute timp de secole.

Leonardo a fost un vizionar. Este remarcabil cum un autodidact a indeplinit atat de multe intr-o viata de om. La moartea sa , Francesco Melzi, prietenul sau, spunea: “Pierderea unui astfel de om este deplansa de toti, deoarece nu sta in puterea naturii sa creeze un altul asemenea”.

http://piatza.net/leonardo-da-vinci/

Read more...

Van Gogh

Celebrul pictor universal Vincent van Gogh a avut o viata tulburatoare, plina de cosmaruri, uneori, imposibil de redat in cuvinte, care a facut subiectul a numeroase filme, carti, eseuri etc. Arderea sa vulcanica nu poate fi asemuita cu a nici unui artist plastic din istoria picturii universale. Marele Van Gogh s-a nascut la sfarsitul lunii martie, 1853, in Zundert (Olanda) si a murit la sfarsitul lui iulie 1890, in Franta, la doua zile dupa ce s-a impuscat. Desi a trait numai 37 de ani, a lucrat pana la dementa, iar picturile sale sunt dintre cele mai apreciate din istoria artei.

Van Gogh și-a petrecut copilăria la Haga, după care a plecat în Anglia. Acolo a vrut să devină pastor, la fel ca tatăl său, și, din 1879, a lucrat ca misionar într-o regiune minieră din Belgia. În acest timp a început să schițeze oameni din comunitatea locală și, în 1885, a pictat prima sa operă de succes, Mâncătorii de cartofi. Paleta lui de atunci conținea tonuri închise. În martie 1886 artistul s-a mutat la Paris și acolo i-a descoperit pe impresioniștii francezi.

A ajuns la Arles unde a colaborat cu pictorul Paul Gauguin. Din cauza nebuniei Van Gogh l-a atacat pe Gauguin cu briciul. Gauguin a reușit să fugă, iar Van Gogh și-a tăiat în acces urechea. S-a internat la spitalul din Saint-Rémy-de-Provence. Pentru că nu era sigur de vindecare, Theo, fratele său, l-a trimis la doctorul Gachet în orașul Auvers-sur-Oise.

Van Gogh a realizat peste 2.000 de opere de artă, în jur de 900 de picturi și 1.100 de desene și schițe . Astăzi multe dintre operele sale, inclusiv numeroasele lui portrete, peisaje și picturi cu floarea-soarelui, se numără printre cele mai cunoscute și cele mai scumpe din lume. Fiind puțin apreciat în timpul vieții, faima sa a crescut în anii de după moarte.

Cea mai mare parte din lucrarile pictorului olandez, peste 70, sunt pe simezele galeriei Bernheim-Jeune din Paris. Altele sunt in colectii particulare de pe intreg mapamondul si nu putine lucrari au fost furate, falsificate si vandute ca fiind originale. S-a creat un fel de „industrie“ (falsificatori) van Gogh, din care traiesc o multime de hoti „elitisti“. In toata viata, legendarul pictor nu a vandut decat o singura lucrare. In prezent, panzele sale valoreaza zeci si sute de milioane de dolari. In 1987, la o casa de licitatie, un tablou din seria „Floarea-Soarelui“ s-a vandut cu 40 de milioane de dolari.

La inceput, inainte de a se dedica vocatiei de pictor, van Gogh si-a castigat existenta destul de greu. A fost vanzator de lucrari plastice intr-o galerie de arta, profesor de limbi straine, vanzator de carti, intrucat mama sa provenea dintr-o familie de pictori si negustori de arta. Neimpacat cu sine, s-a intors acasa si a gandit ca e bine sa calce pe urmele tatalui sau care era preot protestant. Studiile teologice i-au parut cumplite. A renuntat. Insa, pentru putin timp a fost evanghelist printre minerii belgieni. Saracia zonei miniere si a minerilor l-au impresionat, l-au hipersensibilizat. O saracie care eclipsa mizeria cartierelor londoneze pe care o cunoscuse mai inainte. Suferea enorm si incerca sa fie cat mai aproape de napastuiti. Si-a vandut toate lucrurile si s-a mutat intr-o casa tenebroasa, langa saracii lui.

http://piatza.net/van-gogh/

Read more...